Știri

Silvian Florian: Cred că orice portiță deschisă de IMA ar însemna un pas gigantic în a-mi realiza visul!

În copilăria petrecută în Călărași, Silvian se vedea în locul personajului cu pardesiu lung și pălărie deerstalker, genul acela cu boruri în spate și în față, pe care Sherlock Holmes l-a făcut celebru. Iar carnețelul cu spiră, stiloul și lupa nu-i lipseau niciodată din buzunarul de la piept. Își dorea să devină un polițist criminalist care dezlega mistere și punea în lumină delictele, exact așa cum vedea el în filmele polițiste.

Când a mai crescut, și-a dorit ca misterele deslușite să înceapă cu „ce și-ar dori publicul să mai afle”, iar lumina să fie pusă pe el. Îi place să capteze atenția celor din jur, deși de fiecare dată când e pus în fața unor oameni necunoscuți e nevoit să depășească obstacolul emoțiilor, dar umorul îl ajută întotdeauna. Îi place să râdă și îi place și să se imagineze pe el la pupitru, în locul prezentatorilor emisiunilor sau al jurnalelor TV de știri.

Știe deja că pentru o carieră în televiziune are nevoie să-și antreneze spontaneitatea, dicția, retorica, dar și memoria, așa că și-a propus să intre la Facultatea de Actorie. Acum, la 19 ani, e cursant IMA, și e conștient că a urcat deja prima treaptă către cariera lui în jurnalismul de televiziune.

                                                                                            

Chestionar IMA

 

1. Publicația preferată. 

Nu am una preferată.

2. Ce citești la cafea? 

 Nu beau cafea. Beau doar apă și citesc știri.

3. Un reportaj la care ai plâns.  

Am tendința de a plânge la toate reportajele în care sunt chinuite animalele..

4. O anchetă care te-a revoltat.

Nu știu dacă a fost anchetă, dar a fost ceva în legătură cu lipsa de profesionalism a service-urilor.

5. Cum priveai știrile în copilărie?  

Cu drag, mereu am fost îndrăgostit de doamnele care prezentau știrile.

6. Ce format de emisiune din afară ai aduce în România?

Eu aș aduce „Wipeout”.

7. Despre ce nu te vezi vorbind la TV? 

Politică.

8. Poți face un interviu cu oricine din lume. Pe cine alegi?  

Adam Sandler.

9. Ce reportaj ai face dacă ai avea un buget de 100.000 de euro?  

Un reportaj în care să scot în evidență importanța culturii în zonele slab dezvoltate. 

10. O amintire cu o emisiune TV care nu mai există.  

La bloc.

11. Imaginează-ți că peste 10 ani vei fi un prezentator de succes. Ce nu ai vrea să afle presa despre trecutul tău? 

Nu am nimic de ascuns, îmi asum tot ce am făcut.