Știri

30 de cursanți vorbesc despre prima săptămână la IMA

E greu de crezut ca 30 de oameni care se întâlnesc într-o încăpere să semene în trăiri, în temeri, așteptări sau senzații. Însă, dacă te gândești că ceea ce i-a adus împreună este același mare ideal, aceeași pasiune din care își doresc să-și construiască o carieră, probabilitatea ca scenariul să fie real crește.

Ceea ce trebuie să știi e că ficțiunea nu își găsește locul aici, pentru că tot ce vei citi aici este o oglindă a răspunsurilor studenților Intact Media Academy la întrebarea „Cum a fost prima săptămână de cursant IMA?”

Veniți din diferite colțuri ale țării sau chiar din capitala Republicii Moldova, 30 de tineri și-au strâns curajul și curiozitățile și au decis că visul lor de a lucra în televiziune nu va bate la ușă, ci ei trebuie să se străduiască să caute ușa potrivită pentru a ajunge la el. „Cum va fi? Ce o să se întâmple? Cum sunt trainerii? Cum sunt colegii?” Sunt doar câteva din toate întrebările lor.

„Mi-am dorit să vin la IMA de când eram în liceu, așa că entuziasmul se putea citi ușor pe chipul meu când ma intrat în sala de curs”,

„Trecând peste faptul că mi-am dorit să fiu și eu cursant IMA de câțiva ani buni, am rămas surprins de echipamentul din Studioul în care vom învața atât de multe lucruri despre televiziune.”.

Am întrebat Seria 16 a cursurilor IMA cum sunt trainerii care predau la Intact Media Academy. Iată ce au răspuns:

„Trainerii au fost o adevărată surpriză! Credeam că vor fi mai stricți, că nu vom putea comunica cu ei de la egal la egal, însă m-am înșelat. Când auzeam foștii studeți spunând asta, mi se părea o ipocrizie sua un clișeu, însă chiar așa este: nu pot spune că am vreun preferat.”

„Am trecut prin diferite emoții în timpul cursurilor, de la a râde cu Cristi Brancu, până la a plânge la cursurile cu Valentin Butnaru și Carmen Avram.”

„Am întâlnit aici oameni cu povești extraordinare, cu personalități puternice și cu o pasiune de a preda pe care, din nefericire, nu le-am mai văzut de ani de zile.”

„Cursurile sunt ca un film interesant de la care nu-ți mai poți lua ochii.”

Dacă ar fi să extragem numitorul comun din reacțiile cursanților din Seria 16 de la IMA, acela ar fi:

„La IMA poți învăța mai multe despre tine, despre ceilalți și despre o nouă lume – cea a televiziunii.”