Cariera ta

Alina Clim

 Alina a absolvit cursul de Prezentator de la IMA în iunie 2015, seria a 12-a. La doar o lună de la absolvire, ea face parte din proiectul IMA Star – proiect ce i-a dat șansa să apară pentru prima oară la televizor, ca prezentatoare a rubricilor Horoscop și Știri Mondene. Acum, ea este reporter la Antena 3.

 

Ai știut dintotdeauna că vrei o carieră în presă/televiziune?

Când eram mică visam să ajung MARE, iar MARE pentru mine însemna să fiu la televizor. Părea ceva utopic la acel moment și a continuat să fie așa multă vreme. Dar atunci când îți dorești ceva cu adevărat, oricât de fantezist ar părea, nu renunți la vis, îl ții acolo într-o cutiuță aurită, poate, cine știe, într-o zi se va ivi șansa îndeplinirii lui. Eu cred că lucrurile se întâmplă dacă ești în momentul potrivit și la locul potrivit.

Cum ai ajuns să urmezi cursurile IMA?

Ajunsesem într-un punct al vieții mele în care, după tot ce făcusem până atunci, m-am gândit că e momentul să fac și ceea ce îmi doresc cu adevărat. M-am documentat pe internet și am aflat despre cursurile IMA. Nu m-am gândit de două ori, doar m-am înscris – știam că asta e cea mai bună decizie pe care aveam să o iau vreodată. Și așa a și fost, cursurile IMA au venit ca o gură de aer proaspăt în rutina care mă încolțise. 

Cum au fost cele trei luni de cursuri? Ai avut emoții, zile triste, satisfacții?

Mi-nu-na-te! Cu emoții – emoțiile sunt dovada faptului că gândești, că te implici și că îți pasă de rezultat, așa că, normal, am avut emoții din plin. Mi-au tremurat picioarele sub pupitru la prima simulare cu prompterul… ce să mai zic de primul live. Nu mă vedeam capabilă să vorbesc două minute liber, pe o temă nouă, dar cele trei luni de cursuri mi-au arătat că pot mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată. Am simțit satisfacție cu fiecare lucru nou învățat și cu fiecare mit demontat. Cred că în sediul IMA se respiră alt aer, e plin de optimism, veselie și culoare.  Altfel nu îmi explic de ce acolo nu există zile triste. Daca ai avut o zi proastă și “vii cu ea” până acolo, o lași la pragul ușii fără să-ți dai seama.

                                                                          

Ce ai învățat la IMA? Ți-au folosit cursurile? Dacă da, în ce fel?

Dar ce nu am învățat la IMA?!  Am învățat atât de multe lucruri, încât mi-e și greu să mi le amintesc pe toate. Acum privesc altfel televiziunea și oamenii de la televizor, apreciez altfel munca din spatele oricărei apariții, mi-am învins temeri, am descoperit abilități pe care nu știam că le am și mi-am dezvoltat altele.  De exemplu, mi-au readus creativitatea în lumina propriilor reflectoare, intrase în umbră de când nu am mai scris poezii.

Ai avut vreun trainer IMA preferat?        

Să pic sau nu în capcana acestei întrebări? Ca să aflați cum îi privesc eu, voi răspunde altfel. Îi voi caracteriza pe fiecare într-un cuvânt: Sandra Stoicescu – FORȚĂ, Valentin Butnaru – PROVOCARE, Mihaela Calin – CORECTITUDINE, Sabina Iosub – DEPINDE (știe ea de ce J), Cristi Brancu – EXCLUSIVITATE, Aurelian Ciocan – RĂBDARE, Trestiana Vanghele – URAGAN, Daniel Osmanovici – JOVIALITATE, Adriana Pava – GOOGLE, Carmen Avram – DESFĂTARE, Dan Negru – SIGURANȚĂ, Dani Oțil – MOTIVARE.

Telespectatorii au făcut deja cunoștință cu tine. Ce părere ai despre proiectul IMA Star și cum te-ai simțit la primul live?

Proiectul IMA Star este o șansă unică de care îmi doresc să profit la maximum. Este acel tren pe care l-am prins pentru că eram în stație la momentul potrivit. Într-adevăr, prima apariție în fața telespectatorilor este altfel decât toate probele făcute anterior. Sunt niște emoții diferite, dar foarte plăcute. Nu poți să te simți altfel decât privilegiat și mulțumit că ai ajuns acolo.

Ce îți dorești să faci mai departe de IMA și IMA Star?

Merg pe principiul: “nu-ți face planuri, că s-ar putea să fii dezamăgit”. Asta nu înseamnă că nu gândesc spre viitor, normal că am dorințe și vise mărețe și voi face tot ce îmi stă în putință să le transform în realitate.